Urgența de a încetini

Pe 26 mai de la 19.00 la Cinema Elvira Popescu din București, REPER21 împreună cu Institutul Francez vă invită la proiecția documentarului ‘‘Urgența de a încetini‘‘ (‘‘L’urgence de ralentir‘‘).

Am intrat în era accelerării globale, iar viteza și modul de a gândi pe termen scurt au devenit norma societății. „Dar până când și cu ce preț?” sunt întrebările pe care realizatorul Philippe Borrel le adresează în documentarul Urgența de a încetini. Dezvoltarea accelerată a domeniilor financiar și tehnologic ne impun un ritm care ne duce inevitabil către catastrofe ecologice, economice și sociale.

După proiecție vă invităm să dezbatem împreună cu regizorul documentarului, Philippe Borrel și Ionuț Bădică, președinte România în tranziție, despre cum putem rezista acestui impuls de a accelera. Dezbaterea va fi moderată de Bogdan Gioară (președinte REPER21) și Ana-Maria Pălăduș (vice-președinte REPER21).

‘‘Urgența de a încetini‘‘ (‘‘L’urgence de ralentir‘‘) reprezintă a doua proiecție din cadrul ciclului „Atmosfere! Atmosfere!”, organizat de REPER21 și Institutul Francez (Coordonator: Lorraine Creusot) desfășurat pe parcursul întregului an în perspectiva Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările climatice (COP21), care va avea loc în decembrie 2015 și va fi organizată de Franța. Următoarea proiecție va avea loc în luna iunie.

Consultă broșura

Intrarea la proiecțiile din cadrul ciclului „Atmosfere! Atmosfere!” este gratuită. Toate proiecțiile vor fi subtitrate în limba română.

Vă așteptăm la film!