Pe 16 iunie de la ora 19.00 la Cinema Elvira Popescu din București, REPER21 împreună cu Institutul Francez vă invită la proiecția documentarului ‘‘Le temps des grâces‘‘.
Documentarul este o anchetă jurnalistică asupra agriculturii franceze din zilele noastre și prezintă mai multe puncte de vedere: ale agricultorilor, cercetătorilor, agronomilor, scriitorilor. Se prezintă o lume care reușeste să reziste provocărilor economice, științifice, sociale și care continuă să facă legătura între generații. Este o lume care ridică multe semne de întrebare în ceea ce privește viitorul.
După proiecție vă invităm să dezbatem pe tema Agricultura în România. Stare de fapt și perspective împreună cu:
Viorica Boboc, responsabil pentru implementarea strategiei naționale pentru reducerea deșeurilor agricole în cadrul Ministerului Agriculturii,
Raluca Ouriaghli, administrator Ateliere Fără Frontiere (întreprindere socială de inserție pentru persoane dezavantajate în domeniul economiei sociale, solidare și verzi) și
Bogdan Gioară (președinte REPER21).
Dezbaterea va fi moderată de Ana-Maria Pălăduș (vice-președinte REPER21).
‘‘Le temps des grâces‘‘ reprezintă a treia proiecție din cadrul ciclului „Atmosfere! Atmosfere!”, organizat de REPER21 și Institutul Francez (Coordonator: Lorraine Creusot) desfășurat pe parcursul întregului an în perspectiva Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările climatice (COP21), care va avea loc în decembrie 2015 și va fi organizată de Franța. Următoarea proiecție va avea loc în luna iulie.
Consultă broșura
Intrarea la proiecțiile din cadrul ciclului „Atmosfere! Atmosfere!” este gratuită. Toate proiecțiile vor fi subtitrate în limba română.
Vă așteptăm la film!