Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile vă invită la dezbaterea cu tema «Dezvoltarea abilităţilor de viaţă – Curriculum la decizia şcolii». Evenimentul face parte din seria Dezbaterilor Prof21 organizate de FDSC în parteneriat cu Asociația REPER21 şi Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, în cadrul proiectului “Dezvoltarea abilităților de viață a tinerilor în contextul dezvoltării durabile”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, (POSDRU/1.3/S/141511).
Dezbaterea «Dezvoltarea abilităţilor de viaţă – Curriculum la decizia şcolii» va avea loc în Bucureşti, pe data de 30 aprilie (joi), în intervalul orar 14.30 – 17.30, la sediul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile cu sediul în Str. Nerva Traian, nr.21, sector 3, București.
Vă invităm să răspundem împreună la întrebarea “Care ar putea fi premisele corecte pentru implementarea unui CDŞ de Dezvoltare a Abilităţilor de Viaţă sau a unui CDȘ de competețe pentru dezvoltare durabilă?” și modalitatea în care metodologiile de aplicare ale acestor CDȘ-uri pot fi folosite autonom de către un număr cât mai mare de cadre didactice.
Formatul întâlnirii va presupune o interacţiune directă cu cei prezenţi astfel încât considerăm că prezența dumneavoastră are un rol esențial în găsirea și stabilirea direcțiilor și pașilor care trebuie urmați. Puteți consulta agenda evenimentului AICI.
Vă rugăm să ne confirmați participarea dvs. la adresa de e-mail: training@fdsc.ro sau telefon 0752.444.309 până cel târziu marti, 29 aprilie 2015 (ora 12.00), persoană de contact Dalisa Strugariu, Asistent de formare.